Am câştigat, javră.!
Beznă.
Ceaţă. Alb. Întuneric.
Îmi este smulsă sticla din mână. Apoi sunt târâtă şi aşezată pe pat.
Pat.
Ştiu că sunt în pat pentru că recunosc salteaua. Nu pot să deschid ochii, sunt prea beată. Sunt, în sfârşit, beată.! Dacă aş avea putere aş râde. Mai aud nişte paşi, bocănituri, apoi simt cum cineva mă dezbracă. Nu mă pot mişca, aşa că are ceva de lucru. Câtva timp nu mai aud nimic.
Linişte.
Aţipesc şi mă trezesc doar cu auzul. Ochii au o tonă iar corpul cred că este mort de-a binelea. Simt mâini pe sâni. Sunt pipăită peste tot dar nu mă pot mişca, nu pot nici măcar să văd de către cine. Se învârte întunericul cu mine. Nu-mi vine să vomit, doar că nu mai sunt eu. Cineva îmi depărtează picioarele. Apoi începe să se bâţâie tot patul. Şi cu odată cu el. Pricep mai greu că sunt violată. Oricum, nu simt mare lucru, nu ştiu câţi sunt. Într-un târziu, după ce mai aţipesc de vreo două ori, recunosc mirosul lui Bogdan. Să-l ia dracu.! Măcar s-o facă mai discret, să mă lase să dorm.
Îl revăd după vreo 3 zile.
-Fain viol, nu?
-Nu mai fi ironică, nu-ţi stă bine, şti asta.
-Hai mă, mă laşi? Deci zi, sunt bună şi aşa, beată, nu?
-Iubi, încetează.
-Pa.
Niciodată nu l-am suferit pe Bogdan. Era cântăreţ de muzică jazz. Era cel mai cunoscut, toţi de la teatru îl ştiau, mai avea tangenţe şi cu actoria. Terminase facultatea de regie şi conservatorul. Le făcuse-n paralel. Pe mine m-a atras, dar nu-mi doream să fiu încă una cu care s-a culcat, înc-o actriţă agăţată de braţul lui.
De mică eram ironică şi neînţeleasă. Cât despre Bogdan, degeaba m-am căsătorit cu el, nu l-am iubit. Şi-n plus, el niciodată n-a fost al meu, nu a fost nici măcar al lui. Mă-nşela, am divorţat.
De ce dracului ai reapărut în viaţa mea? Nu te mai leagă nimic de mine, s-a dus de mult tânăra care stătea la câte-o bere prin cafenele frecventate de artişti, care apărea în unele seri alături de vre-un Rembrandt sau de vre-un Jim Morrison care o purta pe culmile cele mai înalte ale orgasmului, care o făcea să se simtă femeie. Ei ştiau s-o iubească, şi doar pentru scurte durate.
Ploaie.
Străzi pustii.
Nu despre artă şi vise;
Nu despre realităţi care făceau muzica să tacă
şi înăbuşeau visele.
