Nu...

Ai avut vreodată sentimentul că ai totul, eşti cel mai fericit şi într-o secundă se dărâmă tot, se duce dracului? Eh, uite asta simt eu acum.

Minunaţilor.

16 aprilie 2009 Braşov. Gară. Ţigări. "Viaţa lui Van Gogh". Tren. Oameni din Sibiu. Bilete RATB. Autobuz nr 4. Oraş. Cumpărături. Rochie şi pantofi pentru banchet. Autobuz dus-întors nr 6. Britania. Cumpărată cu o cafea. Amintiri în agendă. Unghii portocalii că doar nu degeaba-s pe orange. Prieteni. Plătit factură RDS. Oraaaaş. Tei. Oameni noi, prieteni noi. Bere. Baie. Pariu pierdut. Cumpăr două beri când ne vedem data viitoare. Numere de telefon schimbate. Autobuz nr 4. Gară. Bilete de tren. Ţigări. Tren.

*Vă iubeeeeesc.

*Urma - You can buy me with a coffee.

Te iubesc.

De ce mai simt încă parfumul tău în palma stângă? De ce te iubesc? Pur şi simplu: de ce?...

*Zob - Cântec de dragoste

Erau doi.

Era dimineaţă, poate prea dimineaţă, dar asta nu-i oprea să se iubească. Timpul trecea parcă prea repede, ei dorindu-şi să stea în loc şi să pornească doar când o fi să plece unul dintre ei. Dar nu puteau face nimic, le era imposibil să oprească timpul chiar dacă se iubeau şi totul părea perfect, era perfect. Tot timpul speraseră la o asemea iubire, o iubire adolescentină, o iubire perfectă. Dar probabil era doar o altă iluzie, una dintre miile de iluzii puerile. Totul era prea perfect ca să fie bine, ceva o reţinea, dar el îi dădea încredere, îi dădea "gâdilici în burtică", îi oferea iubire, îi oferea inima lui. Ea în schimb, îi oferea gingăşie, inocenţă, şi, bineînţeles, inima ei. Se iubeau şi asta era tot ce conta, era cel mai frumos sentiment, era minunat... Era fericită, dar trebuia să nu plângă.

*Plain White T's - Hey there, Delilah

R. [Part 2]

"După ce i-a zis doctorul că va muri dacă va continua, P. a spus că nu mai are niciun motiv pentru care să mai trăiască, oricum era în bătaia vântului. Îmi amintesc cum, în ultimele 3 luni, tot mergeam pe la el şi vorbeam ore-n şir, povesteam, ne aminteam de cum ne-am cunoscut în primăvara lui 2001 într-o poiană, sub copacul unde-i plăcea lui să stea şi să citească, să lenevească... Povesteam şi uneori mă învăţa să gătesc spunând că o fată trebuie să ştie să facă mâncare, vedea în mine copilul pe care el îl pierduse, pe care i-l luase nevastă-sa odată cu divorţul. El era pentru mine ca un tată, îl iubeam ca pe tatăl meu adevărat. Spre deosebire de alţi copii, care nu au avut nici măcar un tată, un cămin, eu aveam doi care mă iubeau enorm. În unele zile, mai dormeam la P. iar el începea să delireze, să-mi spună că dacă ar fi să moară şi-ar dori să fie incinerat. Îmi spunea să nu mă schimb niciodată, să rămân mereu aşa, deschisă, să ştiu să mă adaptez indiferent de situaţie, să am grijă de mine, să nu las pe nimeni să mă rănească." Asta spunea R. despre prietenu, şi totodată "tatăl" ei P.

R. îşi amintea cum în unele momente, când P. cădea în depresie, o ruga să nu plângă după el, să nu-i pară rău că va muri pentru că nu are rost, că-i va fi bine acolo unde se va duce. Dar ea ştia că toate aceste vorbe ale lui îi sunt inutile, că va suferi după el şi nu se va împăca prea uşor cu moartea lui.

"Am fost cu el până în clipa în care a murit. Era 10 aprilie 2006, ora 11. Era cald afară iar noi stăteam sub copacul "lui" şi citeam "Oliver Twist". La un moment dat a spus că mă iubeşte şi apoi că nu mai poate respira şi s-a albit la faţă . L-am apăsat pe piept, am făcut tot ce am ştiut, dar degeaba, dus a fost." povesteşte R.

Au anunţat-o pe soţia lui, care nici măcar n-a binevoit să vină la priveghi. Aşa cum şi-a dorit, R. şi cu prietenii lui l-au incinerat, şi au vărsat cenuşa la rădăcina copacului, sperând că-i va fi bine, că se va bucura împlinindu-i ultima dorinţă.

"Erau zile când nu mă mai despărţeam de copacul acela, luam furnicile în palmă şi vorbeam cu ele crezând că poate s-a reîncarnat, sau poate acele făpturi îi vor transmite lui P. ceea ce îi spuneam. Îmi era enorm de dor de el, simţeam cum fiecare părticică din mine îl vrea înapoi. Plângeam şi uneori simţeam cum mă îmbrăţişa, dar era doar un vis... El a fost primul care m-a învăţat să merg pe bicicletă, mi-a arătat care-i treaba cu folkul, cu cultul hippie, cu iubirea. Ştiu că dacă acum ar fi în viaţă mi-ar da o palmă şi mi-ar spune să-mi bag minţile-n cap, sau m-ar lua şi m-ar creşte mai departe, m-ar învăţa ce e bine şi ce nu, mi-ar fi prietenul de care încă mai am atâta nevoie. Dar mai ştiu şi că ar fi mândru de ceea ce am realizat şi am făcut, de faptul că nu m-am schimbat, că am rămas aceeaşi pe care o ştie, aceeaşi fată cu tărie de caracter, sinceră şi sufletistă."

*Timpuri noi - Tata

R. [Part 1]

Erau acele zile călduroase sau friguroase, de vară sau de iarnă, erau acei ani, acele weekenduri când se întâlneau toţi pe la vreunu p-acasă.

*-Băi hai şi tu la F. că cică e rost de alcool şi căldură.

-Băi hai să mergem la T. că au venit oameni de prin ţară şi stau la el, îi mai vedem şi noi, mai schimbăm o vorbă, una alta..*

Şi aşa se întâmpla de regulă cam odată la două weekenduri, se întâlneau pe la careva, la un pet de bere şi-o ţigară a cărui fum le purta amintirile. Bineînţeles, mai erau şi drogaţi, beţivi, punkişti, hipioţi, găseai toate specimenele, totul depindea de unde mergeau.

"Ţin minte cum mă uitam la drogaţi, la acele persoane care aveau tripuri şi râdeau din orice, iar eu spuneam că nu voi ajunge niciodată ca ei. Se uitau mereu în gol, parcă prin tine dacă vorbeai cu ei, aveau o privire ciudată. Se îmbrăcau cum apucau şi erau ciudaţi dar mie îmi plăceau, erau parcă parte din mine. Îi vedeam cu punga de prenadez sau cu pliculeţele de tantum, cum se chinuie să facă rost de bani pentru a-şi lua ceva mai puternic.. Îmi amintesc că în gaşca cu care umblam pe-atunci, era un tip, V. care băga prenadez şi un cuplu care era pe cocaină. Îi vedeam mereu cu cearcăne, cu obrajii traşi, cerşind, cu venele praf, cel puţin pe ultimii doi... V. în schimb era puţin mai ok, adică băga şi-l apuca de cele mai multe ori depresia, se gândea la cât de mult rău îi făcea prietenei lui, E., care-l tot ruga să nu mai bage, şi stătea şi se uita-n jurul lui, atâta." spunea R.

Se fuma, se bea, totul era ok până când un prieten de-al lor P., care era hipiot, a murit. De ce? Motivul era foarte simplu: doctorul i-a spus că dacă mai continuă să bea, în 3 luni va muri. Şi aşa s-a întâmplat. Ei încercau să-l protejeze, dar P. nu vroia, era beat mai mereu, fura băutură şi bea pe ascuns, ca să nu-l certe prietenii lui, să le facă şi lor rău. P. avea în jur de 30 de ani, era divorţat, şi avea diferite probleme cu legea, plus un copil care stătea cu fosta lui nevastă.

"Am fost distruşi că de, era prietenul nostru, era poate unul dintre adevăraţii prieteni ai mei care mă ajuta indiferent de problemnă cu tot ce putea, şi eu la rândul meu la fel" îşi mai aminteşte R.

*Personajele acestui post care seamnănă cu persoane din viaţa de zi cu zi sunt imaginare; doar cele care par imaginare sunt, cu adevărat, reale. Nu este nicio aluzie la nicio persoană din viaţa mea, sau a altcuiva.*

*The Distillers - City of angels

Pariu

Ea: Pariu pe o bere şi-un pachet de ţigări că te fac.!

El: Pariu că te fac.!

Ea: Stai numai să vin. Săptămâna viitoare sunt la tine.

El: Abia aştept. Dar să vezi că te voi face.

Ea: Ba nu. Hai să dublăm miza. Te fac.!

El: Ok. Două peturi şi-un pachet de ţigări.

Ea: Da. De acord, pentru că oricum te fac.

El: Hai, te fac. Pa.

Ea. Pa. Te fac.

Fără..

Fum. Ţigară. Muzică. Ceas. Lumânare. Tic-tac. Inele. Brăţări. Încărcător. Acetonă. Ojă. Aţe. Şerveţele. Apă. Deodorant. Şosete. Bluză. Curea. Sutien. Ghiozdan. Pix. Cărţi. Blugi. Zambile. Soare. Cactuşi. Medicamente. I-pod. Cană. Verde. Roşu. Negru. Gărgăriţă. Copac. Perdele. Agendă. Albastru. Cald. Gumă. Foi. Telecomandă. Numai telefon nu...

*Sarmalele Reci - Telefonul nu mai sună.

Lua-i-ar dracu..

"Încă unul care s-a purtat ca o târfă.." îşi spunea în gând în timp ce lacrimile i se rostogoleau încet pe obraji. De când s-au combinat, doar a suferit. Primele zile ce au fost mai ok, îşi mai ziceau un "te iubesc" dar dupaia până şi acele cuvinte parcă erau spuse din obligaţie, cu oarecare silă... Într-o miercuri fata descoperi cu tristeţe că era o altă "EA" în mintea, şi probabil în inima lui. Încercă să-l sune, să dea de el, dar nimic, nici măcar pe mess nu mai intra. Îl iubea, ţinea la el, dar se părea că el nu mai simţea nimic pentru ea, pentru relaţia lor. Zilele treceau iar fata nu mai ştia nimic de el, aşa că se gândea că poate s-a terminat totul între ei deci, trebuia să încerce să-şi vadă de viaţa ei, să meargă înainte... Dar ceva nu o lăsa, când era singură, ca acum, plângea amarnic după el, un el care nici măcar nu o iubea, o târfă până la urma urmei..

*Enya - only time

Oare de ce copacul nu are aripi?

... Şi s-a întâmplat în după amiaza aceea de aprilie când cei doi se plimbau desculţi pe stăduţele înguste din oraş în căutarea nimicului. Se găseau în faţa unui foc de tabără, făcut cu scopul de a-i încălzi. Mai era un rucsac şi un pet de bere, un pachet de ţigări şi soarele somnoros. Ea tremura încet iar el o ţinea în braţe, pupând-o şi jucându-se cu buzele ei catifelate, dar în acelaşi timp crăpate. Era primul bărbat care-i spunea că are, poate, cele mai minunate buze pe care le simţise vreodată, că erau foarte frumoase. Dar, cu toate astea, el nu vroia să le simtă în totalitate, să o sărute. Poate pentru că nu vroia să strice acel moment magic, dar plutea în jurul lor dorinţa de a se săruta, dar ceva îi împiedica. Ei nu formau un cuplu, dar erau liberi şi fără obligaţii, tineri... Probabil că se iubeau, cel puţin fata ţinea la el..