O fotografie numai pentru noi doi.

Ăsta-i scopul pentru care mă aflu aici,
pe acest pământ, în acest moment.
Nu ca să călătoresc
sau să fotografiez,
ci ca să te iubesc.
Am căzut de pe marginea unui mal uriaş şi înalt,
undeva înapoi în timp,
într-un interval de mai mulţi ani
decât cei pe care i-am trăit
în această viaţă.
Şi, în toţi acei ani,m-am îndreptat,
în căderea mea,
spre tine.

Cred că suntem amândoi
înlăuntrul unei alte fiinţe pe care
am creat-o noi şi care se numeşte NOI.
Defapt nu suntem înlăuntrul acelei fiinţe.
Suntem chiar acea fiinţă.
Ne-am pierdut pe noi înşine
şi am născut ceva nou,
ceva ce există doar
ca o contopire a noastră,
a amândurora.

Agonie

Am câştigat, javră.!

Beznă.
Ceaţă. Alb. Întuneric.


Îmi este smulsă sticla din mână. Apoi sunt târâtă şi aşezată pe pat.
Pat.
Ştiu că sunt în pat pentru că recunosc salteaua. Nu pot să deschid ochii, sunt prea beată. Sunt, în sfârşit, beată.! Dacă aş avea putere aş râde. Mai aud nişte paşi, bocănituri, apoi simt cum cineva mă dezbracă. Nu mă pot mişca, aşa că are ceva de lucru. Câtva timp nu mai aud nimic.
Linişte.
Aţipesc şi mă trezesc doar cu auzul. Ochii au o tonă iar corpul cred că este mort de-a binelea. Simt mâini pe sâni. Sunt pipăită peste tot dar nu mă pot mişca, nu pot nici măcar să văd de către cine. Se învârte întunericul cu mine. Nu-mi vine să vomit, doar că nu mai sunt eu. Cineva îmi depărtează picioarele. Apoi începe să se bâţâie tot patul. Şi cu odată cu el. Pricep mai greu că sunt violată. Oricum, nu simt mare lucru, nu ştiu câţi sunt. Într-un târziu, după ce mai aţipesc de vreo două ori, recunosc mirosul lui Bogdan. Să-l ia dracu.! Măcar s-o facă mai discret, să mă lase să dorm.

Îl revăd după vreo 3 zile.
-Fain viol, nu?
-Nu mai fi ironică, nu-ţi stă bine, şti asta.
-Hai mă, mă laşi? Deci zi, sunt bună şi aşa, beată, nu?
-Iubi, încetează.
-Pa.


Niciodată nu l-am suferit pe Bogdan. Era cântăreţ de muzică jazz. Era cel mai cunoscut, toţi de la teatru îl ştiau, mai avea tangenţe şi cu actoria. Terminase facultatea de regie şi conservatorul. Le făcuse-n paralel. Pe mine m-a atras, dar nu-mi doream să fiu încă una cu care s-a culcat, înc-o actriţă agăţată de braţul lui.
De mică eram ironică şi neînţeleasă. Cât despre Bogdan, degeaba m-am căsătorit cu el, nu l-am iubit. Şi-n plus, el niciodată n-a fost al meu, nu a fost nici măcar al lui. Mă-nşela, am divorţat.

De ce dracului ai reapărut în viaţa mea? Nu te mai leagă nimic de mine, s-a dus de mult tânăra care stătea la câte-o bere prin cafenele frecventate de artişti, care apărea în unele seri alături de vre-un Rembrandt sau de vre-un Jim Morrison care o purta pe culmile cele mai înalte ale orgasmului, care o făcea să se simtă femeie. Ei ştiau s-o iubească, şi doar pentru scurte durate.


Ploaie.
Străzi pustii.
Nu despre artă şi vise;
Nu despre realităţi care făceau muzica să tacă
şi înăbuşeau visele.

Pentru serile de odinioară, cu muzică îndepărtată.

Şti, e un tip, undeva departe.
Şi am fost cu el.
S-a îndrăgostit de mine şi eu l-am iubit nebuneşte.
Dupaia mi-a dat un mesaj şi ne-am despărţit.
El încă ţine la mine, deşi nu prea recunoaşte, orgoliul e de vină.
Eu îl iubesc, mă face să vreau să fiu un om mai bun.

Într-o lume a îndoielii,
o asemea certitudine nu se iveşte
decât o dată,
o singură dată,
oricâte vieţi ai avea de trăit.

Unde?

Iarnă.

E al dracului de frig.

Mi-a îngheţat mâna pe ţigară.

Sunt în Sibiu.

Mă plimb, e 9 dimineaţa.

Ce mama naibii să faci la ora aia acolo?

Mă urc într-un bus.

Deschid cartea, mă apuc să citesc.

Memoriile unei gheişe - Arthur Golden

E 10 dimineaţa.

Am ajuns din nou în Braşov.

Mi-e foarte somn şi-s obosită răăău.

Am chef de-o cafea.

Îmi aprind o ţigară.

Deschid televizorul.

În gura presei - Mircea Badea.

Poveste din secolul XIX

Secolul XIX. Ea era din Volgograd, el din Sankt Petersburg . Ea avea 16 ani, el era soldat, avea 27. S-au întâlnit întâmplător, în Moscova. Au petrecut împreună mai multe zile, luni chiar. Ajunseseră să respire împreună, să nu poată supravieţui unul fără altul. S-au îndrăgostit iremediabil unul de celălalt, s-au căsătorit.

E vară, cald.

De mult am vrut să scriu ceva legat de Rusia.

Poliţie.

El e luat pe sus, fără un cuvânt.

Ea plânge.

E aruncat într-o închisoare, timp de 4 ani stă închis.

Undeva în munţi, probabil Tibet.

Reuşeşte să scape.

Noroc cu războiul c-a evadat şi el..

A trecut mult de-atunci.

Soldatul nostru a devenit bunic, le citeşte poveşti nepoţeilor curioşi.

Le povesteşte cum era-n armată, în război, în închisoare..

N-au ei de unde să ştie, au trecut vremurile alea.

El tânjeşte după vremurile de altădată, după nevasta care era studentă..

Îi e dor de vremea în care era soldat, în care purta puşca cu lunetă pe umăr.

Domule T...

Şi poate.

Iartă-mă că am dispărut aşa, fără să-mi iau rămas bun şi alte d-astea, dar poate că-i mai bine aşa. Fără lacrimi, dar cu un dor nebun de tine. Îmi pare rău că nu ţi-am luat cadou, că nu ţi-am spus *la mulţi ani*, dar să şti că te iubesc. Te iubesc femeie...

*Pentru tine, pentru cea care-ai fost odată a mea Jimmy.

Şi poate vei mai fi.

Teatru.

A ieşit FOARTE BINE.! Tot spectacolul, toată piesa, tot.!

Sunt bine.. Nu-i stres [prea mare].

Ce-am făcut, de ce n-am mai scris, probabil că asta vă macină nu? Ei bine, în ultimele săptămâni mănânc teatru pe pâine cum s-ar zice. Şi mă agit ca peştele pe uscat pentru că mă uit la tot ce am făcut până acum, şi deşi suntem pe ultima sută de metri [pe 22 avem spectacol], totul este o mare varză. Deabia se conturează piesa, replici spuse aiurea.. parcă nimic nu iese bine. Dar nu are rost să mă enervez, o să fie bine sper, o să reuşim.

Printre altele, am citit vreo două cărţi, şi acum am ajuns la *De ce iubim femeile* a lui Cărtărescu, bineînţeles. Azi am fost şi mi-am luat *Memoriile unei gheişe*, am văzut filmul dar nu m-a satisfăcut pe deplin.

În rest sunt bine, îmi caut bocanci şi vreau să fug la mare pentru două zile, cu creţu' care are *părul ondulat*, aşa cum zice el.

*Cam atât. O să scriu, trebuie,

simt nevoia, dar altă dată..

acum sunt prea ocupătă să fac dragoste

cu tricoul LUI.

Teodor.

Crăciun cu tine-n gând.

Crăciun fericit şi ţie, Domnule T. Să nu uiţi totuşi, că te iubesc, că te port în suflet mereu. M-am gândit la tine chiar azi, cu vreo două ore înainte să vorbim. Te iubesc, te iubesc şi-ntotdeauna am făcut-o... Ai grijă de tine, te rog. Probabil faptul că am vorbit, că am aflat că eşti bine e cel mai frumos cadou pe care l-am primit, crede-mă.

*Şi, pentru că-i melodia de la tine, pe care mi-ai trimis-o în seara asta:

Barry Manilow - Can't smile without you.

[Ştiu că mai am poza odată. Dar prea mi-e dor de el..]