. Nu știu dacă te vor lăsa și pe tine să intri aici. Până acum pășeam agale prin lumea mea, în care tu mereu ai locul tău de onoare. Acolo, în lumea mea, eram doar cu întrebările mele, cu visurile mele, cu povestea mea de dragoste interzisă, cu îndoielile și certitudinile mele. Eram cu tine și cu lupta pentru a te câștiga, eram. Chiar dacă uneori te pierdeam. Încercam să mă dezmeticesc apoi, într-o lume a adolescenței în care nu pricepeam de ce mereu se ridică bariere în calea iubirii, de ce ni se pun mereu piedici, de ce nu e anotimp în care păsărilor să nu li se lege greutăți de picioare. Încercam să mă dezmeticesc și să înțeleg lumea.
Și exact când lumea mea era mai frumoasă, exact când câinii mei morți reînvățaseră drumul spre mine și făceau cu rândul ca să ne păzească iubirea, o hârtie diformă, un ordin de încorporare pecetluit ca o sentință, a venit să mă smulgă din lumea aceasta frumoasă a mea. Legi aiurite m-au luat, sub pretextul că eu, care urăsc războiul și aremele și moartea, trebuie să-mi apăr țara. Dar de cine s-o apăr, au uitat să-mi zică. Așa că m-au târât aici, ca să mă aducă la același numitor comun cu gloata, să mă arunce pe acest pat a lui Procust în care toți trebuie să fie la fel. Prea puțin le-a păsat lor de lumea mea, de întrebările mele, de visurile mele, de povestea mea de dragoste interzisă, de îndoielile și certitudinile mele, de piramida pe care o făcusem din visurile mele și de câinii mei morți, prea puțin le-a păsat. Și-au închipuit că astfel o să mă schimbe, că astfel mă vor face unul de-al lor.
Un singur lucru au uitat: că ei n-au cum să-mi omoare lumea! Că ei nu au puterea de a-mi schimba sufletul!
Că nimic nu va schimba lumea mea!
