Ficţiune cu acorduri de jazz.

-Aşa-mi vine să te iau la bătaie.. Eşti proastă. Tu o faci, şi tot tu începi să plângi dupaia.

-Da dar.. Mi-era prea dor să-l văd, să-l simt, să-l pup..

-Ştiu, te înţeleg, dar uită-te la tine în ce hal ajungi după ce-l tot vezi. Ce, crezi că prietenii tăi vor să te vadă aşa, ruptă de plâns şi nemâncată cu zilele?

-Nu, ştiu, nu am nicio scuză dar am avut noroc.

-Şi, ca să pun capac, de ce asculţi aceeaşi muzică tristă, aceleaşi acorduri de jazz are coboară în căşti ca lacrimile tale pe foaia pe care-ţi scrii amintirile?

-E muzica ce-mi aduce aminte de el, de ceea ce s-a întâmplat în Paris.. Şti, odată, demult, mi-a spus că Parisul are gust de rom, şi că Turnul Eiffel e din ciocolată în viziunea lui...

-Ralu, te rog, du-te şi plimbă-te, doar tu şi rucsacul în spate, bocancii în picioare şi ţigara în gură, poate-ţi revii până la începutul toamnei..

-Nu pot. Mâine plec iar pe meleagurile ţării, dar nu mai am cheful acela nebun. Vreau să plec în New York, cu el, să ascultăm jazz în vreun bar din suburbie, super plin de negrii iubitori de muzică bună, de acorduri de pian şi saxofon..

-Vai, eşti culmea. Ştiu că te-a sunat aseară, că aţi vorbit, şi că i-ai spus că vei merge la el din nou, şi că va fi totul minunat.

-Da, aşa e. Mi-a spus că îi e dor de mine, îi e dor să stăm şi să vorbim, nicidecum să facem sex. Îmi spunea "mâţă". Şi mi-a spus că mă iubeşte.

-Bine, bine.. Dar tot o să-ţi dau o palmă când te văd. Hipioată îndrăgostită şi fraieră. Cine a mai văzut aşa specimene tu Ralu? Da, hai, te îndrăgosteşti odată, suferi, îţi trece. Dar tu te îndrăgosteşti, suferi, şi nu-ţi trece.

-O merit, merit tot ce mi-a făcut, ştiam de la-nceput..

*Zoia Alecu - Nimic

Sibiuuuuu

Ieri am fost la Sibiu. Toate-au fost minunateeeee. Am făcut poze, am lenevit pe iarbă, m-am plimbat. Vă iubeeeesc mult. [Deiu, Andrei, Flavia, Mădă-chiar dacă nu l-am văzut tura asta, şi restul lumii]

Calafat, te salut.!

MINUNAT. Acesta este cuvântul care probabil caracterizează Calafatul, Tabăra Folk şi ce s-a întâmplat pe parcursul a 7 zile.
Sâmbătă dimineaţa, pe la 5, eram deja în Calafat şi mă plimbam pe străzile care aparent seamănă între ele. Râdeam că "frate, cum să te pierzi în Calafat? Adică au o stradă principală.. şi atât". Pe naiba.! După nici două minute de la observaţia mea, din stânga aud: Ralu, ne-am rătăcit. Nu ştiu unde suntem, nu găsesc nici măcar vreun indicator şi nici ieşirea din oraş nu ştiu unde e..
Aşa începe minunatul concediu. Cu greu, reuşim să ne dăm seama cum ar trebui să mergem, şi intrăm pe contrasens ca să nimerim drumul bun. Am avut noroc, cine naiba să circule la 5 dimineaţa în Calafat? Ajungem la gară, vedem cum arată şi plecăm, pentru că răsărise soarele, să găsim loc de campare. Aproape, lângă Dunăre şi lângă hotel Panoramic, ne desfacem corturile, le montăm şi apoi ne băgăm să dormim.
Tabăra de Folk Calafat 2009, Ediţia a XII-a. Folkişti mai mult sau mai puţini consacraţi, oameni buni, cu suflet minunat, care se purtau ca o adevărată familie. Dan Vană, cel care face posibil ca această tabără să existe, este un om despre care pot spune numai cuvinte de laudă. Este un om minunat, care atunci când a plouat, a venit după concert la noi şi ne-a întrebat dacă e ok, dacă nu ne plouă în cort şi chestii de gen. Ne-a mai spus că dacă e vreo problemă, să-l anunţăm, să vedem ce putem face. Este, aşa cum ar zice R.," mare om, mare caracter". Cea mai mare surpriză am avut-o când l-am cunoscut personal pe cel care a scris muzica şi versurile pieselor "Pe Corso" şi "Dragostea e o salată" pentru Pasărea Colibri. Nimeni altul decât Horia Stoicanu, un om care seamănă, în viziunea mea, cu un şoricel.
Dan Vană, Adrian Beznă, Horia Stoicanu, Eugen Avram, Cristi Buică, Magda Puşcaş, Ioana Mardare, Mache [Marius Matache], Emeric Imre, Vasile Mardare, Silvan Stâncel, Ionuţ Mangu, Teodora Ionescu, Mădălina Amon şi Alina Amon, Mădălin Voicu [Craiova], Dinu Olăraşu, Doru Stănculescu, Cristian Corcioveanu, Ştefan Gheraksiev [DenVar-Bulgaria], Rosen Paskulov [Bulgaria], Ovidiu Scridon, Zori David, Karma [Giurgiu], Florin Toloargă, Sorin Minghiat, Alexandru Stancu, Ovidiu Mihăilescu, Diana Roşca, Mihai Nistor, Sorin Zamfir, Teodora Ionescu... Pe scurt: o grămadă de oameni care se întâlnesc an de an la Calafat şi cântă timp de 8 zile.
Moartea Tatianei Stepa a adus un strop de tristeţe în ultima seară, aşa încât Dan Vană a spus: acum parcă ne simţim ca la priveghiul Tatianei, dar un priveghi cu muzică folk, cu voie bună, aşa cum şi-ar fi dorit. Ea nu vroia să fim trişti, ea vroia să ne simţim bine până şi acum, în momentul în care s-a dus să cânte printre îngeri.
Într-adevăr, lacrimi în ochii artiştilor apăreau în momentul în care urcau pe scenă şi vreo melodie i-o dedicau Tatianei Stepa. Aşadar, la sfârşitul celei de-a şaptea seri, ziua în care Tatiana a murit, imnul taberei s-a transformat în: Tatiana vinde proprietatea de la daci, o pădure de copaci fără copaci...
Probabil a fost cel mai frumos festival, cel mai simplu şi de bun gust, cel în care m-am simţit cel mai bine, unde oamenii au fost extrem de uniţi şi de buni. Vineri, când am plecat, am oprit la o benzinărie. Când să dau să ies, îmi deschide uşa Adi Beznă şi-mi spune "Bună seara, dimineaţa, cum vrei tu" iar eu îi răspund "Neaţa şi.. atât".
Frumos, minunat..

*Asta-i muzica ce-mi place.!

*Tabăra Folk