Ficţiune cu acorduri de jazz.

-Aşa-mi vine să te iau la bătaie.. Eşti proastă. Tu o faci, şi tot tu începi să plângi dupaia.

-Da dar.. Mi-era prea dor să-l văd, să-l simt, să-l pup..

-Ştiu, te înţeleg, dar uită-te la tine în ce hal ajungi după ce-l tot vezi. Ce, crezi că prietenii tăi vor să te vadă aşa, ruptă de plâns şi nemâncată cu zilele?

-Nu, ştiu, nu am nicio scuză dar am avut noroc.

-Şi, ca să pun capac, de ce asculţi aceeaşi muzică tristă, aceleaşi acorduri de jazz are coboară în căşti ca lacrimile tale pe foaia pe care-ţi scrii amintirile?

-E muzica ce-mi aduce aminte de el, de ceea ce s-a întâmplat în Paris.. Şti, odată, demult, mi-a spus că Parisul are gust de rom, şi că Turnul Eiffel e din ciocolată în viziunea lui...

-Ralu, te rog, du-te şi plimbă-te, doar tu şi rucsacul în spate, bocancii în picioare şi ţigara în gură, poate-ţi revii până la începutul toamnei..

-Nu pot. Mâine plec iar pe meleagurile ţării, dar nu mai am cheful acela nebun. Vreau să plec în New York, cu el, să ascultăm jazz în vreun bar din suburbie, super plin de negrii iubitori de muzică bună, de acorduri de pian şi saxofon..

-Vai, eşti culmea. Ştiu că te-a sunat aseară, că aţi vorbit, şi că i-ai spus că vei merge la el din nou, şi că va fi totul minunat.

-Da, aşa e. Mi-a spus că îi e dor de mine, îi e dor să stăm şi să vorbim, nicidecum să facem sex. Îmi spunea "mâţă". Şi mi-a spus că mă iubeşte.

-Bine, bine.. Dar tot o să-ţi dau o palmă când te văd. Hipioată îndrăgostită şi fraieră. Cine a mai văzut aşa specimene tu Ralu? Da, hai, te îndrăgosteşti odată, suferi, îţi trece. Dar tu te îndrăgosteşti, suferi, şi nu-ţi trece.

-O merit, merit tot ce mi-a făcut, ştiam de la-nceput..

*Zoia Alecu - Nimic