Nichita Stănescu - Douăsprezece noaptea, cu dor

Coridor de ore, timp pierdut.

Frunze zburătoare, ţări de toamnă.

Străzile pe care am trecut

în gâtlejul amintirii se răstoarnă.

Trec secundele gravide; nasc urlând

picături de ploaie repetate,

vorbe ce s-au spus, îşi caută guri

să se lase în pereţii lor pictate.

Bate-o oră sus, dar pân-ajunge

sunetul la creier, se-nserează.

Dorm pavilioanele urechii, fuge

pe timpane o stafie trează.