Iarna asta parcă nu mai vrea să plece. După ce că a venit târziu, acum nu vrea să-şi împacheteze frigul, fulgii grei de zăpadă şi să plece, să cedeze locul primăverii, florilor multicolore, copacilor înfloriţi..
Deschid ochii somnoroasă, şi arunc o privire pe geam, gândindu-mă că voi ieşi în oraş, cu prietenii, să facem poze, că doar "a venit primăvara, e cald".. Pe dracu. Am rămas uimită, parcă m-am trezit pe loc când am văzut că ninge şi copacii sunt acoperiţi de zăpadă. Mă sprijin de perete şi mă uit pe geam, nevenindu-mi să cred că ninge. Iau sticla de suc de lângă pat, beau o gură. Mi se pare enorm de acru, probabil ninsoarea mi-a afectat şi simţurile, nu neg.. Leneşă, mă ridic din pat şi dau drumul la muzică în surdină. 11 melodii compun playlistul din dimineaţa asta, printre care se numără formaţii ca Vama Veche [Vama], The Doors şi Pink Floyd. Mă urc iar în pat. Plictisită, leneşă, somnoroasă, îmi fixez privirea într-un punct nedefinit de pe tavan şi visez cu ochii deschişi. La ce? La orice şi nimic, mereu altceva şi totuşi acelaşi lucru ca şi data trecută. Încep să mă gândesc în ce mod frumos am ratat eu concertul Vama, din cauză că, probabil, Tudor nu a avut bani de ţigări, şi s-a gândit ca biletul să coste 30 de lei, că deh, îi trebuie băiatului bani. Las muzica să îmi poarte gândurile, să mă facă să visez..
Totuşi, sper să se termine cu frigul, cu tot ce înseamnă iarna. Deja e prea mult, cel puţin pentru mine.
Trebuie să fac o compunere şi nu am nici cea mai mică idee. Titlul? Simplu: Unde ai vrea să pleci şi de ce. Păi cred că-i destul de simplu.. Aş vrea să plec la mare. Da, la mare. Acolo unde simţi cum nisipul îţi inundă trupul şi te zgârie, cu inocenţă şi regret, pe pielea arsă de soare. La mare e singurul loc unde mă simt cu adevărat liberă, unde uit de toţi şi toate, unde sunt doar eu şi rucsacul, vechiul meu prieten fidel. Şi, normal pentru mine şi restul adolescenţilor, când spun mare, mă gândesc la Vama Veche. Dar parcă de data asta aş pleca şi din ţară, nu numai din oraş. Aş pleca la mare-n Spania, pe o plajă pustie, de care să ştiu doar eu şi el, rucsacul meu.. Aş sta pe plaja aia până n-aş mai avea apă şi dupaia aş căuta o plajă plină de hipioţi, de oameni care trăiesc după deviza "Make love not war" şi ascultă până la epuizare The Doors. Oameni care cântă la chitară şi au bucle blonde, brăţări colorate din aţă şi codiţe pe păr, genţi lungi şi părul lung. De ce aş face toate astea? De ce aş pleca tocmai acolo şi mi-aş dori să trăiesc printre hipioţi? Deoarece şi eu la rându-mi trăiesc ca ei, am aceaşi deviză, simt aceleaşi lucruri, ascult Janis Joplin şi mă fascinează Jim Morrison. De ce marea? Pentru că e singurul loc în care mă simt cu adevărat liberă, mă simt ca acasă deşi dorm pe plajă, sub cerul liber.
[Postul ăsta nu era pentru a fi publicat.. Dar.. cine-mi citeşte blogul? Cine ar fi interesat de asemenea aberaţii?]
