sâmbătă, martie 14

Iarnă nenorocită.




Iarna asta parcă nu mai vrea să plece. După ce că a venit târziu, acum nu vrea să-şi împacheteze frigul, fulgii grei de zăpadă şi să plece, să cedeze locul primăverii, florilor multicolore, copacilor înfloriţi..

Deschid ochii somnoroasă, şi arunc o privire pe geam, gândindu-mă că voi ieşi în oraş, cu prietenii, să facem poze, că doar "a venit primăvara, e cald".. Pe dracu. Am rămas uimită, parcă m-am trezit pe loc când am văzut că ninge şi copacii sunt acoperiţi de zăpadă. Mă sprijin de perete şi mă uit pe geam, nevenindu-mi să cred că ninge. Iau sticla de suc de lângă pat, beau o gură. Mi se pare enorm de acru, probabil ninsoarea mi-a afectat şi simţurile, nu neg.. Leneşă, mă ridic din pat şi dau drumul la muzică în surdină. 11 melodii compun playlistul din dimineaţa asta, printre care se numără formaţii ca Vama Veche [Vama], The Doors şi Pink Floyd. Mă urc iar în pat. Plictisită, leneşă, somnoroasă, îmi fixez privirea într-un punct nedefinit de pe tavan şi visez cu ochii deschişi. La ce? La orice şi nimic, mereu altceva şi totuşi acelaşi lucru ca şi data trecută. Încep să mă gândesc în ce mod frumos am ratat eu concertul Vama, din cauză că, probabil, Tudor nu a avut bani de ţigări, şi s-a gândit ca biletul să coste 30 de lei, că deh, îi trebuie băiatului bani. Las muzica să îmi poarte gândurile, să mă facă să visez..

Totuşi, sper să se termine cu frigul, cu tot ce înseamnă iarna. Deja e prea mult, cel puţin pentru mine.

Niciun comentariu: