Perete.

Despre el, un simplu fotograf, ultimul cowboy rămas:
Avea părul lung, zâmbea mereu.
Sau poate doar când era cu mine; încă nu mi-am dat seama.
Nu ne-am spus niciodata *te iubesc* sau mai ştiu eu ce.
Pur şi simplu ne-am lăsat purtaţi de val.
Şi am ajuns mai departe decât mi-am imaginat.
M-a întrebat dacă am iubit vreodată, i-am răspuns că da; şi el a făcut la fel.
Dacă îl întrebam de ce zâmbeşte, se uita la mine şi apoi mă săruta.
Mă lăsa să înţeleg ce vroiam eu.
Vom face dragoste pe munţii Tibetului şi vom bea coniac pe balcoanele din Paris,
în Rusia vom privi cum urmele războaielor s-au întipărit adânc în zidurile oraşelor,
în primele adieri ale dimineţii.
Ai fost un vis sau oare chiar m-ai ţinut în braţe şi mi-ai zâmbit?
Tind să cred că ai existat cu adevărat, am dovezi şi te cred...
Vreau să te fotografiez aşa cum arăţi în dimineaţa asta, sălbatică şi naturală, pură şi inocentă.