Sunt fericită. Într-adevăr fericită. Am primit o scrisoare de la Bogdan. A venit înapoi. E în ţară. A ajuns în Timişoara, la el acasă. M-a întrebat dacă am de gând să-mi petrec revelionul ca anul trecut, acasă, uitându-mă la Sweet November. Mi-a spus că dacă vreau, vine la mine să fim amândoi, să depănăm amintiri, să fumăm Lucky Strike, să bem bere şi alte de-astea, că el deja s-a plictisit să stea acasă şi că n-o să facă prostii dacă vine. A zis c-o să-mi aducă ceva frumos, aşa cum îmi place mie, un tablou, o carte, o brăţară din aţă sau o eşarfă. M-a lăsat pe mine să ghicesc. Sunt curioasă. Mi-e dor de el şi de ţigările fumate în miez de noapte pe balcon, de cafeaua magică pe care mi-o făcea să mă trezesc şi să plec la şcoală. Mi-e dor de pozele pe care mi le făcea, spunând că vrea să devină fotograf şi mă va învăţa şi pe mine să pozez cât mai bine. Mi-e dor de Bogdan şi de tot ce-a însemnat el pentru mine. Deabia aştept să vină. O să stau acasă de revelion, cu el, fumând pe balcon şi amintindu-ne de vremurile bune, de mersul la supermarket ca să luăm cartofi, pâine, ulei, vin, ţigări, carne, de dimineţile în care ieşeam să ne plimbăm pentru că nu aveam chef să stăm în casă, mi-e dor de apartamentul în care petreceam cel mai mult timp împreună. Mi-e dor de tot, mai ales de muzica pe care o ascultam amândoi şi spunea că mă învaţă să dansez, călcându-l pe picioare prin toată casa. Mai e atât de puţin şi vine..
