Uite, vezi, te miști. Te miști, dar în reluare. O să cazi. O să cazi și-o să te spargi, o să te rănești. Ba nu, ai reușit să fugi, să zbori în depărtare. E o iluzie, defapt ești captiva propriilor tale gânduri și dorințe. Ești verde, portocalie, multicoloră. Ești transparentă. Ești subțire ca un pai și puternică ca un leu. Ești liberă, dar plângi. Ai sânge verde și în loc de corp, o portocală. Ești prinsă într-o colivie, dar ai spart lacătul prin magie.
Te-ai ridicat ușor, deabia mergi. Te dor toate, vrei să țipi, o faci, dar nu se aude nimic. Totul se petrece doar în mintea ta. Te doare că ești atât de infirmă, că deși vrei, nu poți.. În loc de picioare ai doi copaci, iar ca mâini, doi ghiocei. În păr îți crește iarbă, dar e o iarbă otrăvită.
Să nu o crezi când îți spune că ea e primăvara, ea e defapt o monstruozitate, o închipuire, e imposibilă de a aduce fericirea printre oameni, de a naște ceva bun.
Știe doar să strice, sau vrea să lase impresia că doar asta vrea.
Îmi mușcă, rupe, sfâșie carnea dar eu nu simt nimic. Din contră, râd. Știu că asta o distruge, o termină. Iar eu exact asta vreau, s-o văd îngenuncheată, SFÂȘIATĂ. Da, sfâșiată, exact cum a făcut ea cu mine.
Vrei să mori? Aș putea să te ajut. Aș face-o cu foarte mare plăcere chiar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu