Magicianul meu.

Ce frumos îmbraci realitatea... O îmbraci în poveștile tale care pentru unii par desprinse din filme iar pentru alții par realitatea însăși. Transformi povestea noastră, ceea ce se întâmplă între noi cu atâta măiestrie încât prea puțini își dau seama, în esență, că este vorba despre NOI. Îmi place. Îmi plac buzele, mâinile, îmi place totul. Îmi placi tu.
Știi, în lumea ta, ești maestră. Ești magician. Da, asta ești, magician. Iei cuvinte și le îmbini după reguli numai de tine știute, le croșetezi astfel încât să devină o haină pentru sufletele înghețate de afară, pentru acei oameni care au nevoie de un umăr pe care să plângă. Îți iubesc cuvintele, măiestria, te iubesc pe tine ca om, ca iubită a mea...

Alb.

- Ce-ai face dacă aș muri?
- Ce.. ce-ai zis?
- Dacă aș muri. Mâine. Ce ai face?
- Nu începe. N-ai fi nici primul, nici ultimul om care ar muri. Dar cu siguranță ai fi acel om după care aș plânge și în locul căruia aș vrea să fiu. Nu aș suporta asta, ar fi prea mult.
- Dar vreau să știu ce ai face.
- Te-aș ține în brațe și te-aș strânge tare tare tare. Nu ți-aș da drumul deloc. Ți-aș spune cât de mult te iubesc și te voi iubi. Ți-aș cânta, te-aș pupa, aș face tot ce vrei. Te-aș face fericită.
- Eu aș vrea să merg la mare. Iarna. Aș vrea să văd marea iarna, înainte să mor.
- Te-aș duce la mare. Dar uite, acum e toamnă, e frig. Nu-mi mai pune întrebări din astea. Te rog...
- Bine, dar nu plânge. A fost doar o întrebare. Vroiam să știu ce ai face dacă aș muri mâine.
- Uite, hai să dormim. Hai să facem dragoste toată noaptea. E cald, parcă am fi la munte. Închide ochii pentru o clipă și imaginează-ți.
- Suntem într-o cabană, afară ninge. Focul trosnește ușor, e Crăciunul.. Dar nu. Eu vreau la mare. La mare iarna.
- Să nu mă lași niciodată, auzi? Să nu pleci de lângă mine niciodată.
- Te iubesc.

M-am tuns :)

Ghips, 14 zile.

Ultimele 24 de ore din viața lui Sid Vicious. Da, am piciorul în ghips, pentru 14 zile momentan. Ce-am făcut? E simplu..
La spital, un asistent: Ști domnișoară, o fată a venit tocmai din Cluj, să-și vadă prietenul. Și și-a rupt piciorul.
Eu: Și eu am făcut la fel.. Doar că am venit de la Brașov.
Asistentul: Vai, serios?
Eu: Da. Și am căzut aseară, am suportat ca o vikingă o noapte-ntreagă și mă doare foarte rău.
N-o să uit cum, atunci când îi suna telefonul, începea să danseze pe holurile spitalului. M-am plictisit îngrozitor, am dat teza la latină azi, marți am fost degeaba la psiho. De duminică, de când am ajuns acasă, am descărcat în jur de 25 de filme, sezonul 1 și 2 din Grey`s Anatomy, Sex and the City sezoanele 1-6, Life with Louie, și What`s with Andy. Mâine noapte plec la Buzău, luni dau teză la geografie. Am început să citesc Drumul - Cormac McCarthy. Am un ghips foarte colorat, hippie, și unghii albastre. Pe birou stau două cutii pline cu ațe, poate m-apuc să mai fac niște brățări, dar mi-e lene până și de asta. O să văd, cert e că încerc să scriu puțin mai mult (și mai bine), măcar acum, când tot stau acasă și n-am nimic de făcut..
Printre rânduri, mi-e dor de el și de tractorașul minune care e mai mult stricat.

Toamnă Kaki: 02.

N-aș vrea să fii aici. Nu că n-aș avea nevoie de tine. Nu că nu mi-ai lumina ochii, dacă ai fi lângă mine. Dar aici e prea multă ură. Prea multă batjocură. Prea multă mârlănie. Și atunci, de ce să suferi și tu? De ce să-ți văd întristarea în ochi?
Mi-ar prinde bine căldura ochilor tăi. Și răsuflarea ta m-ar alina. Ce lume poate fi aceasta de oameni tunși chilug, de zgomot de arme, de umilință inutilă, de amărăciune și blestem? Am găsit aici o adunătură diformă de ființe cărora cu greu li s-ar putea spune oameni. Știu ce-ai să zici, că poate și ei au nevoie de iubire, și poate că tocmai din cauza lipsei iubirii se poartă astfel. Nu cred. Un om adevărat, un om cu suflet, știe să se poarte cu ceilalți chiar și atunci când pasărea iubirii nu-l mai atinge pe el cu aripa sa. Nu se răzbună. Nu se poartă aiurea, dintr-un drept efemer, dat de ocuparea și mai efemeră a unei poziții oarecare într-un anumit cadru social.
De asta n-aș vrea să fii aici. Nu că n-aș avea nevoie de tine. Nu că nu mi-ai lumina ochii, dacă ai fii lângă mine. Dar aici e prea multă ură. Prea multă batjocură. Prea multă mârlănie. Și atunci de ce să suferi și tu? De ce să-ți văd întristarea în ochi?

Toamnă Kaki: 01.

. Nu știu dacă te vor lăsa și pe tine să intri aici. Până acum pășeam agale prin lumea mea, în care tu mereu ai locul tău de onoare. Acolo, în lumea mea, eram doar cu întrebările mele, cu visurile mele, cu povestea mea de dragoste interzisă, cu îndoielile și certitudinile mele. Eram cu tine și cu lupta pentru a te câștiga, eram. Chiar dacă uneori te pierdeam. Încercam să mă dezmeticesc apoi, într-o lume a adolescenței în care nu pricepeam de ce mereu se ridică bariere în calea iubirii, de ce ni se pun mereu piedici, de ce nu e anotimp în care păsărilor să nu li se lege greutăți de picioare. Încercam să mă dezmeticesc și să înțeleg lumea.

Și exact când lumea mea era mai frumoasă, exact când câinii mei morți reînvățaseră drumul spre mine și făceau cu rândul ca să ne păzească iubirea, o hârtie diformă, un ordin de încorporare pecetluit ca o sentință, a venit să mă smulgă din lumea aceasta frumoasă a mea. Legi aiurite m-au luat, sub pretextul că eu, care urăsc războiul și aremele și moartea, trebuie să-mi apăr țara. Dar de cine s-o apăr, au uitat să-mi zică. Așa că m-au târât aici, ca să mă aducă la același numitor comun cu gloata, să mă arunce pe acest pat a lui Procust în care toți trebuie să fie la fel. Prea puțin le-a păsat lor de lumea mea, de întrebările mele, de visurile mele, de povestea mea de dragoste interzisă, de îndoielile și certitudinile mele, de piramida pe care o făcusem din visurile mele și de câinii mei morți, prea puțin le-a păsat. Și-au închipuit că astfel o să mă schimbe, că astfel mă vor face unul de-al lor.

Un singur lucru au uitat: că ei n-au cum să-mi omoare lumea! Că ei nu au puterea de a-mi schimba sufletul!

Că nimic nu va schimba lumea mea!

Toamnă kaki

Poate pentru că acum te iubesc mai mult decât oricând.

Abia acum înțeleg că tu ai fost

de fapt libertatea mea.
Că și atunci când eu
eram priponit între gardurile unei
închisori cu ifose de cazarmă,
tu erai cerul care încerca să
mă reînvețe să zbor.


Că atunci când demnitatea mea
devenea, în închipuirea fariseilor
care mi s-au perindat prin viață în această
vreme, preșul de care ei credeau că
și-ar fi putut șterge picioarele noroite de
nămolul din sfletelele lor,
tot tu erai cea care mă lăsa să visez
frumos și îmi deschideai aripile pentru
urcușul celest.


Mi-ai dat lumină și speranță,
putere mi-ai dat...
Mi-ai dat zâmbet și înțelegere,
ai dat chipului meu împăcarea după
care tânjise atât de mult..
Mi-ai dat ninsoarea albă ca sufletul
bunicilor noștri, și ploaie răbdătoare
mi-ai dat.

Mi-ai dat agude mustind a
viață viitoare, dar și pline de
copilărie.
Mi-ai dat atât de multe lucruri
despre care chiar și acum
mă întreb dacă într-adevăr
le meritam.
Și-atunci cum să nu te iubesc, iubire?

*Din visele ei câte au fost, nu mai rămăseseră decât ierburile uscate ale toamnei, învăluind-o din toate părțile.*

03.

Depresie. Nervi. Fum.
Din nou toamnă, liste întregi de rechizite, frunze multicolore și miros de vinete coapte.
Vinete coapte, promisiuni pentru următorul an școlar, cuiburi de păsări goale, ploaie și gri.
Gri, profi noi, uniforme albastre, amintiri din vară și o țigară.
O țigară, poze cu iz de fericire și soare, mare, porumb fiert, ardei copți și zacuscă.
Zacuscă, un inel de logodnă, un tren vechi și ruginit, plus o casă a noastră.
O casă a noastră, beții după care-ți pare rău, eșarfe colorate, bocanci și un dor imens după el.
Dor de el, un el care te-a fermecat și ți-a promis că o să vină până pleci și-n ale cărui brațe adormeai mereu.
Somn, porecle, popa prostu` jucat într-un bar de țară, bere și coji de semințe.
Coji de semințe, tractor, iubire, bețișoare parfumate, cățel miiiic.

*Te iubesc.

Ceva fotografii...:
01: Men have discovered fire and women discovered how to play with it.

02: Munte-amestecat cu mare.

03: Mai trebuie și d-astea din când în când.

04: Arc de tractor.

05: Limbuțăăă.




06: We shall miss nothing except each other.

Bun.. deci nu cred că am stat acasă mai mult de 5 zile și iar sunt cu rucsacul în spate, pe drumuri. De data asta plec din nou la mare, așa că ne auzim peste vreo 8-9 zile.

*Și pentru că mi-e dor de el,
și pentru că au fost exact 10,
melodia e a noastră:

Dinu Olărașu - Zece

Te-aș cere înapoi...

Sunt plină și goală, și searbădă și fără rost. Afară s-a lăsat răcoare; și plouă. Sper ca ploaia să mă spele de păcate, de dureri mocnite, și să-mi ofere uitarea. Privesc oamenii. Ei nu știu să pipăie nebunia naturii; să scuture crengile copacilor și să se bucure idiot și măreț de dușul coborât de pe frunze, să deschidă gura și să le plouă pe limbă. De fiecare dată când plouă știu că, de fapt, sunt lacrimile celor care au plecat.
Lumină. Mâinile îmi sunt încordate, corzile îmi taie buricele degetelor. Lumină. Dinții îmi scrâșnesc. Creierul îmi arde. Lumină, copilărie, bunici, nuc, icoană, adolescență, fericire, năzbâtii, examene, facultate, studiu, muncă, premii, nebunie, de ce-uri, iubire, turnee, căsătorie, inedit, speranțe, idealuri, doi, singurătate, băiat, X-ulescu, prieteni, teatru, repetiții, scenă, aplauze, minciuni, absențe, nevastă, groază, abandon, alcool.

Apoi... l-am cunoscut pe V. Și l-am pierdut pe V.
...și reușeam, fără pic de ipocrizie, să ne certăm din cauza lui Eschil, sau să ne îndrăgostim pe motive proustiene. Știu că sună ciudat, dar în acea perioadă Goethe a despărțit un cuplu. Din fericire, la nici o săptămână, Brecht a remediat situația.

*Strict interzis-Dana Dorian.

*Emeric Imre - Noapte de unul singur