Şi niciodată nu ţi-ai zis, înainte de a-i închide telefonul în nas, sau de-a o trata cu spatele: ia stai băi, poate fata asta chiar mă iubeşte, poate încă mai e îndrăgostită de mine..
Nu, tu nu te puteai gândi decât la tine şi la probleme tale, erai mult prea ocupat să observi sentimentele ei. Dar, poate că ai făcut foarte bine. Poate că te gândeai, în sinea ta, că purtându-te aşa, o s-o faci să înţeleagă odată pentru totdeauna că nu o mai vrei, că a fost doar o aventură în viaţa ta. Dar nu realizai cât de mult puteai s-o răneşti. Nu tu stăteai noaptea lângă ea, şi încercai să o calmezi, să-i explici că nu are rost să plângă după toţi fraierii, indiferent cât de *frumoşi* erau în ochii ei. Nu tu ai ajutat-o să se ridice de jos atunci când simţea că nu mai are motive să trăiască, nu tu i-ai oferit umărul de care avea atâta nevoie.
Tu erai doar responsabil să o faci să sufere. Tu nu ştiai să faci altceva decât să-i provoci suferinţă, s-o faci să
plângă. Ţie nu ţi-a păsat niciodată de ea, de sentimentele ei. Ai reuşit s-o minţi atât de frumos...
*Eştiuncretin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu