luni, noiembrie 16

Since summer '69


De ce mereu m-am îndrăgostit nebuneşte de oameni frumoşi, care sunt departe? De ce m-am lăsat purtată de dragoste deşi ştiam că între noi sunt zeci, sute de km? De ce am făcut toate astea?
Poate pentru ca acum, deşi ar apărea un EL mai frumos, mai deştept, mai cum vreţi voi decât ceilaţi, eu nu i-aş putea uita pe cei care-au fost cândva parte din mine. Acest EL nou nu mi-ar putea acapara gândurile, nu mi-ar putea fura inima care deja-i împărţită în toate colţurile ţării. De la Bucureşti până la Iaşi, de la Hunedoara până la Focşani. Întotdeauna am fost copila rebelă, care sfârşea prin a se îndrăgosti de cine ştie ce pletos sau munţoman care îi oferea o bere, o ţigară, sau chiar şi-un zâmbet nevinovat.

Aşa cum am spus, voi renunţa pentru marea pe care n-am mai văzut-o de 4 ani în favoarea ta, Domnule T. Voi renunţa la visul meu de-o viaţă, acela de-a vedea marea iarna, pentru o seară-n Lăptărie şi-o ţigară fumată cu tine.
În loc să stau acasă, să-mi văd de treburile mele, voi veni la tine, să te strâng în braţe şi să-ţi spun, probabil pentru prima oară, că te iubesc aşa cum nu am mai făcut-o în viaţa mea. Că eşti creţul meu cu mâini de zeu. Pentru tine voi merge 320 de km, voi plânge când ne vom despărţi şi voi purta în suflet mirosul tău poate pentr-o viaţă. [Vic.]

Mi-e dor de voi, de toţi cei care mi-aţi răpit sufletul şi l-aţi dus departe, l-aţi ascuns undeva, în voi, fără să fiţi conştienţi că, odată cu plecarea voastră, m-aţi legat de voi pentru totdeauna. Aşa-mi vine să-ţi fut una, iubitule, pentru că m-ai pustiit, m-ai lăsat la fel de goală cum a rămas ceaşca de cafea de pe birou.. Te urăsc, te urăsc de nu mai pot. Dar în acelaşi timp te şi iubesc, bărbatul meu frumos, cu ţigara leneşă în colţul gurii şi cu ochi în care eu mă pierd..



*My summer of love...

2 comentarii:

alex spunea...

"Aşa-mi vine să-ţi fut una, iubitule, pentru că m-ai pustiit, m-ai lăsat la fel de goală cum a rămas ceaşca de cafea de pe birou.. "

:)) chiar am zambit cu zgomot...

e un fel de: "te'astept sa vii curand cu muntii,
la marea mea cu valuri verzi..."
mi'a placut...

ツRalu spunea...

Săru'mâna :)