Eu şi R.

Liniştea aproape dureroasă fu tulburată datorită cuvintelor ieşite din gura lui: TE IUBESC. De ce trebuia să o mintă, să o mintă atât de frumos? R. îl luă în braţe şi-şi lipi buzele moi de ale lui. În modul acesta ea îi spuse tot ce avea de spus, probabil că mai bine ar fi să tacă decât să spună vreo prostie care mai încolo ar fi putut să o coste multe, vreo prostie cu care ar fi putut să-l piardă definitiv... Se vedeau rar, se iubeau atunci când se întâlneau. De fiecare dată, din exterior, se vedea parcă că e pentru prima oară când se întâlnesc, sentimente puternice îi încercau.

"Din nou plouă. M-am săturat să stau în pat cu gândul la el, la ce s-a întâmplat." Fata se ridică brusc şi deschise larg geamul, stropii de ploaie reuşind să pătrundă în cameră. Se urcă pe pervaz şi privi afară. Ploua, dar era o ploaie care o îndemna să iasă afară, să alerge prin ea. Picăturile de ploaie îi atingea uşor părul creţ. Era în lumea ei. Se chinuia să renunţe la fumat şi îşi aminti ultima ţigară fumată alături de el, îşi aminti ţigările din noaptea care i-a unit poate pentru totdeauna.

"Mi-e dor de tine, de soarele ce nu mai vine.." Îi era dor de el, de părul lui negru şi braţele bine făcute. Îi era dor de ochii căprui şi de vocea care-i şoptea mereu ceea ce avea nevoie.

Cum se face că de fiecare dată când sunt plictisită mă întâlnesc pe bordura îmbătrânită de timp cu R.? Aşa s-a întâmplat şi acum. Am ieşit să-mi fumez ţigara şi ea era acolo, în ploaie, cu flori în păr şi cu hainele semi-transparente.

"R., ce mai faci? Cum mai e viaţa ta? Te găsesc tristă, melancolică, ce s-a întâmplat?" Astea au fost primele cuvinte care mi-au ieşit pe gură şi eram fericită că pot să vorbesc cu ea, că mă simt în stare să-mi dezlipesc buzele lipite parcă.

"Mi-am amintit de fostul meu prieten, un bărbat la care am ţinut enorm, şi încă ţin.. Mi-e atât de dor de el, şi deabia l-am văzut. Şti, o să fugim amândoi în lume, timp de 5 zile.. Ne urcăm în primul tren şi plecăm."