sâmbătă, iunie 13

Pentru că a fost concert Cargo şi pentru că a existat melodia "Dacă ploaia". Pentru că exact pe acordurile acelui cântec a început o ploaie care m-a udat până la piele, dar asta nu m-a făcut să plec. Pentru că am stat acolo, în frig şi ploaie, şi am cântat fiecare vers. Pentru că am dat din cap şi am cunoscut oameni noi. Pentru că m-am dus la un tip pe care-l văzusem şi cu o seară înainte şi i-am şoptit la ureche "băi, eşti bun" după care am plecat. Pentru că acel tip îmi aducea aminte de Domnul T. Pentru că deşi am spus că voi renunţa la ţigări, nu am putut să mă abţin, şi cu ocazia asta ţin să-i mulţumesc lui Marian pentru minunata ţigară care mi-a dat-o, şi care, după 2 secunde, era udă toată [ca şi mine de altfel]. Pentru că după ce a plecat Cargo de pe scenă, publicul îi striga şi ei s-au întors. Pentru că pe melodia "nu mai am ţigări" noi toţi cântam, ţipam, urlam cât ne ţineau plămânii. Pentru că probabil nu era persoană care să nu ştie "Ziua vrăjitoarelor" şi să nu o cânte. Pentru că, pe lângă faptul că eram udă, am călcat într-o baltă din staţia de autobuz cu bocancul stâng şi am înjurat. Pentru că mi-am revăzut un fost prieten. Pentru că pe drum spre casă mi s-a făcut un dor nebun de Domnul T., aşa că l-am sunat. Pentru că în timp ce vorbeam cu el m-am întâlnit cu nişte colegi pe care i-am făcut să stea pe loc vreo 5 minute, până am terminat de vorbit la telefon cu Domnul T. Pentru că era noapte, mi-era frig, eram udă.. Dar eram fericită, aşa cum n-am mai fost de mult.!

Niciun comentariu: