"Nu mai pot, sunt atât de tristă, şi el este atât de departe... Aş vrea să fiu cu el, să mă ţină în braţe. Mi-am amintit cum stăteam pe iarbă, iar el stătea cu capul pe picioarele mele şi eu am tresărit din cauza unui paianjen care ni se alăturase ca din senin. Atunci Domul T., s-a ridicat şi l-a izgnoit, era eroul meu. Chiar era necesar să intre în vorbă cu mine, deşi ştia că oricum îmi este mult prea dor de el?"
Sute de întrebări îi veneau lui R. în mine în aceea seară în care ieşisem să-mi fumez ţigara şi am descoperit-o, uimită, pe bordura care-mi ştia secretele. Ea plângea, era tristă.. Am stat şi am ascultat-o. Îmi era dor să o văd pe R., să-i văd floarea din părul creţ şi genunchii goi, hainele ciudate şi brăţările de la mână.
"Am vorbit atât de multe în după-amiaza asta.. Mi-a povestit despre visele lui, despre ceea ce îşi dorea să facă, dar nu a putut. Când i-am spus despre vânătaia pe care o am s-a enervat şi a spus că va fi vai de ăla care mi-a făcut-o când o să-l prindă. Dar eu ştiam că nu se va întâmpla nimic pentru că este prea departe, mult prea departe. Cu toate că Domul T. ştie cât de mult am ţinut şi încă ţin la el, mi-a spus că vrea să mă ţină în braţe şi să visăm, dar să visăm împreună, nu unul la celălalt ca până atunci. Dac-ar şti câte vise mi-a bântuit.. Părul roşcat al Domnului T., buzele lui şi cicatricea de pe piept îmi sunt adânc înfipte în memorie. Încă port săruturile lui pe buze şi atingerile lui pe piele. Îi mai simt şi acum parfumul... "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu